„Ultimul volum al Anei Blandiana, Arhitectura valurilor, ofera un exemplu de radicalizare morala in limitele unei formule lirice bine cunoscute, inconfundabile. Poeta, torturata de imaginea unei realitati degradate, este acum o constiinta invulnerabila, mizând – se pare – totul pe cartea curajului. Faptul este echivalent cu un nou pact, desigur tensionat, cu realul. Multi se intreaba daca lirica sa are de câstigat sau de pierdut de aici. Desi datate (cf.prefata), poemele acestea nu ni se par conjuncturale. Au mai degraba semnificatia unui nou inceput, a unei adevarate resurectii, fara sa anuleze – cred – nimic din ce a scris inainte poeta. Introduc doar, mai pregnant, dimensiunea etica in ecuatia lirica. Vindeca de gratuitate. „
Cornel Moraru, in revista Vatra, 1990


„E greu sa scrii despre acest volum arestat o buna bucata de vreme fara sa te opresti asupra fenomenului Blandiana. Fara sa iei in considerare starea de exceptie pe care o reprezinta, in literatura de azi, aceasta poeta.(...)
Prea multe dintre vedetele anilor saizeci au intrat in maturitatea aducatoare de ranguri si pozitii sociale, abandonând tocmai aceasta idee: ca el, poetul, e deasupra intâmplarilor zilnice ale puterii. Ca el e deasupra tranzactiilor cu puterea. Ana Blandiana a refuzat mereu onoarea administrativa. Dupa revolutie, nu si-a valorificat extraordinara popularitate. Dimpotriva, n-a vrut sa adauge vreun titlu titlului de poet. A ramas consecventa ideii morale pe care o reprezinta.
Fiecare scriitor al anilor saizeci s-a specializat, cu timpul, intr-un limbaj dublu. Dar nici un scriitor al acestei generatii nu a dat acestui limbaj autoritatea pe care i-a dat-o Ana Blandiana. Nici un scriitor nu a invitat, cu atâta consecventa, la o lectura subversiva.”
Cornel Ungureanu, in revista Orizont, 1990