| |
Calcaiul Vulnerabil |
| |
Editura pentru Literatura, 1966
|
|
| Poezii
selectionate |
|
|
| Cuprins |
•
Darul, • Intoarcerea,
• Stiu puritatea,
• Din clipa...,
• Intoleranta,
• Parintii, •
Carantina, • Ora
spitalelor,
• Eclipsa, •
Restul pe masa, •
Concert, • Croaziere,
• Ar trebui, •
Torquato Tasso, •
Unde-i mandria?, •
Pana la stele,
• In linistea mare, •
Pastel, • Suprafata
apei, • Cumintenia
pamantului, • Fii
intelept, • Flux,
• Autopastel, •
Din cand in cand, •
Elegie de dimineata, •
Vulcanii,• Am crescut?,•
Dintr-un sat,•
Scherzo,• Frunzele
eu ti le-am dat, •
Se face noapte,
• Va veni o vreme,
• Aman mereu, •
Din auster si din naivitate |
| REFERINTE
CRITICE |
„Ne este propusa o puritate ce depaseste
contactul originar si fraged cu lumea din jur pentru
a se constitui intr-o vârsta interioara data de
o optiune decisa. E vorba de o vârsta absoluta,
caci aceasta copilarie sau aceasta adolescenta nu
sunt fraze de tranzitie, cu ritmuri umane eterne.
[…] Calcâiul vulnerabil e zona pastrata neatinsa
– simbol al unei candori ce nu vrea sa se piarda.
Regimul de existenta al acestei tinereti spiritualizate
este intransigenta si frenezia tragica. […] În viziunea
de fermecatoare intoleranta a poetei complexitatea
dialectica a vietii inseamna alienare a insasi esentei
umane. Nuantele nu imbogatesc o culoare, ci o altereaza.”
Mircea Martin, in volumul Generatie
si creatie,
Editura pentru literatura, 1969
„ Poezia Anei Blandiana din Calcâiul
vulnerabil se constituie ca discurs esentializat,
echivalent acestei austeritati a atitudinii, de
o ,,rigiditate” de erou tragic. Deconcertanta
prin simplitate, ea se transmite printr-o foarte
clara trasare a desenului ideatic in spatiu
aproape epurat de metafore. Înlaturând
orice obscuritate, poeta se descopera singura in
fata ideii si pare ca unicul sau demers e acela
de a vida o scena, pentru ca in spatiul creat
,,mesajul” sa poata suna nestingherit. Cele
mai bune poeme dau aceasta senzatie de identificare
a ideii cu o voce, suficienta pentru a o face convingatoare:
ideea devine ea insa-si ,,spatiu originar”,
realizat astfel prin elevatia ritmica a restituirii.
Metafora nu mai este un ornament al discursului
conceptual, ci, atât cât e utilizata,
puncteaza doar un fel de situatie simbolica, din
care semnificatia de natura intelectuala creste
organic.”
Ion Pop, in volumul Poezia
unei generatii,
Editura Dacia, 1973 |
|
|
