„Nu e un lucru nou la Ana Blandiana frecventarea acestei teme cu radacini in antichitatea elina si recuperata de toate marile poetici de dupa Renastere, dar in nici una din cartile anterioare ale poetei nu era atât de insistenta ca acum, in Ochiul de greier, preocuparea de exprimare in poezie a inconfortabilei tensiuni intre spirit si litera. […] Toate acestea sunt consecintele, tulburi si nelinistite in fond, limpezi si calme in expresie ale insistentei reflexive asupra fatalei scindari ontologice, asupra inadecvarii treptate si dureroase a ,,literei” la ,,spirit”, a, ,,trupului” la ,,suflet”, a ,,realitatii” la ,,vis”, in fine a ,,numelui” la ceea ce numeste; constiinta limitei inseamna aici recunoasterea naturii neinduplecate a ,,literei”; in contrapunct, un sentiment paradoxal: increderea in ,,litera” tocmai pentru ca, neinduplecata fiind, lasa ,,spiritului” iluzia unei revanse in timp, in sensul in care inghetarea este si moarte, si amânare a mortii. O astfel de amânare prin inghet este poezia.”
Laurentiu Ulici, in revista Contemporanul, 1981


„Ana Blandiana creeaza o lume miraculoasa, stralucitoare […]. La prima vedere am putea spune ca lumea evocata de poeta este cea mai buna dintre lumi. Nu e insa asa, pentru ca o angoasa discreta, dar mereu perceptibila, infioreaza fiecare atom din acest univers zugravit in alb tragic (culoarea poeziei Anei Blandiana). Aceasta angoasa e de natura filosofica (poeta scrie cu marile carti ale culturii in fata, cu Platon in primul rând) si ea provine din constiinta scindarii existentului, a dedublarii fiintei. (…)
Valeriu Cristea, in revista România Literara, 1981