| |
Refluxul Sensurilor |
| |
Humanitas, 2004
|
|
| Poezii
selectionate |
|
|
| Cuprins |
•
Amestec, • Iluzie,
• Ingeri batrani,
• Ceea ce nu inteleg,
• Sa fii stanca
in mare, • Op,
• Un cal tanar,
• Scaieti si zei,
• Selectie, •
Scrum, • Curriculum
vitae, • Linea,
• O catedrala de
lana, • Aceasta
oglinda, • Si totusi,
• Cerneala,
• Rezervazie, •
Pleoape de apa,•
De-a vointa,• Frunze
de laur,• Ocean,•
In absenta sunetelor, •
Peisaj impudic, •
Dulap pictat, •
Din ce in ce mai straina, •
Miscare, • Castelul
in apa,
• Cantec, •
Cateva puncte,•
Mazga,• Samanta,
• Programul,
• Plaja, •
Transparenta, •
Fara sa stie, •
O fiara,• Mlastini,
• Adio,•
Adorm, • Rugaciune,
• Calendarul,•
Despot, • Asedii,
• La fel, •
Lumina si vorbele, •
Sora, • Ziar,•
Dependenta,
• Ziua aceea, •
Sa ies, • Consecinte,•
Hoderlin, • Intelesurile,
• Intr-o pastaie,•
Secolul nostru, •
Sonet degradat,•
Travesti, • Zeu
al pastorilor, •
Intrebarea,• Cadran,
• E noaptea, •
Pe fatada unei catedrale,•
Mandala,• In memoriam,
• Acest poem. |
| REFERINTE
CRITICE |
„Nu doar
instantaneele unui ,,paradis in destramare”
dezvaluie cartea aici discutata. Sunt multe texte
strabatute de o vâna reflexiva puternica,
exprimata uneori cu gravitate, alteori cu ironie.
Neputinta trecerii de golul de sens, ingrijorarea
pentru moarte, truda zadarnica si trista a scrisului,
singuratatea, senzatia de ,,prea târziu”,
toate alcatuiesc o panoplie a subiectelor asupra
carora se apleaca textele Anei Blandiana. Poemele
grave sunt vizionare. Scurgerea rapida a existentei,
transferata imaginar in calarirea scheletului
unui cal (animal kratofanic si psihopomp), se
face, dintr-o data, dincolo de timpul real. E
un sentiment specific modernitatii de secol XX,
pusa sub semnul heideggerianului ,,Sein zum Tode”
. […]
Din aceasta perspectiva, volumul Anei Blandiana
pare un inevitabil cântec de lebada, spus
cu o tristete sfâsietoare, asa cum o fac
adevaratii poeti din totdeauna.”
Adrian G. Romila, in Luceafarul,
noiembrie 2004
„Nu departe sunt vremurile când poezia
va fi o inalta forma de autism, un mod de
a vorbi despre sine, cu sine; un mod de a comunica
din interiorul incarcerarii si al mortii.
Sau: un mod atât de inacceptabil de a comunica,
incât va fi supus ab initio legilor
esecului.(...)
Jocul ingrat, hamletian, intre a fi si a
nu fi corespunde, in cazul poemelor noi
scrise de Ana Blandiana, unui model interior de
autotextualizare prin respingere: respingerea
limbajului, respingerea erotismului, respingerea
vietii. Tocmai aceasta respingere este forta primara
care face posibila supravietuirea. Dar sânt
momente alunecoase când nu supravietuirea
textului o intereseaza pe poeta, in ciuda
declaratiilor evidente, ci supravietuirea trupului.
Transcenderea dorintei de a trai in trup
pare sa fie scopul scrierii, detasarea de corp
si, prin acesta, victoria asupra lui. Ambiguitatea
optiunii, ca si ambiguitatea trupeasca fac conditia
poetei admirabila pentru ca, asa cum dincolo de
dorinta se afla o alta dorinta, dincolo de text
se afla un alt text, care e insasi linistea.(...)
În viziunea cosmaresca a unei lumi in
care totul este o afacere, iar scriitorii sânt
deseori somati sa abdice, intr-o asemenea
lume e mare lucru, e chiar o minune ca supravietuiesc
uneori, cu eforturi pe care le ghicim supraomenesti,
si poeti autentici. Un astfel de poet este Ana
Blandiana.(...)
Carmelia Leonte, Poezie,
utopie… in Dacia
Literara, XVI, nr.59(2/2005)
|
|
|
