„Acest refuz al imaginarului de a se lasa contaminat de angoasa si de a cultiva flora anxioasa induce elegiilor o vocatie luminescenta ce transcende instructia ideii ca atare. Nu atât ,,ideile” sunt tonice in poezia Anei Blandiana (cu atât mai mult cu cât abstractiile sunt cele care seamana panica), cât senzualizarea lor imaginativa. Imaginarul poetei are o funciara repulsie fata de orice dizarmonie, iar intrarea lui in ecuatie e o garantie imediata ca poemul va ramâne in stare de gratie. Imaginarul e perna moale pe care tema dramatica, air-bag-ul care o fereste pe poeta de impact. În economia poemului, functia lui e cea de inger pazitor. Oricât s-ar stradui poeta sa intre in infernul temelor tragice, el o trage inapoi in limbile armoniei.
Al.Cistelecan, in revista Cuvântul, 2000

„În cartile ei mai noi, Ana Blandiana isi aprofundeaza propriul univers, iar atunci când atinge câte un registru inca neexplorat o face cu o totala lipsa de ostentatie. Astazi poemele sale par sa fi dobândit un plus de reflexivitate, elanurile vitaliste au disparut, accentele patetice sunt repudiate, trairea e interiorizata, filtrata de o mult mai acuta constiinta introspectiva. Ele tind spre acea ,,austeritate” pe care o evoca autoarea intr-una din poetizarile sale de inceput, iar peste patetismul de odinioara al Fedrei (pentru a parafraza pâna la capat textul amintit) se suprapune acum tot mai mult litera severa a Port-Royal-ului.”
(Octavian Soviany, in revista Luceafarul, 2000