„Motivul somnului si al dorintei de repaus, cu vechi radacini in poezia româneasca, de la Eminescu la Blaga si mai departe, isi leapada crusta de tema literara, se imbogateste cu o varietate de sensuri, adesea divergente, isi regenereaza substraturile si redobândeste o noua, surprinzatoare prospetime la Ana Blandiana. Numeroase titluri alese din ultimul ei volum pot figura in orie antologie a acestei teme atât de fertile pentru meditatia lirica de totdeauna. Din perspectiva ei, polaritatea viata-moarte, terestru-spiritual capata un relief memorabil. Particularitatea acestei rostiri este ca intr-o forma echilibrat melodioasa, calm elegiaca, de felul unui blând si inofensiv murmur abia daca muzical, spune lucruri deloc temperate, nelinistitoare, dureroase. Materialitatea perceptiilor directe se filtreaza in sunete de o mare puritate. Înabusirea continutului dramatic intr-o formulare dulce somnolenta este de un neasteptat efect. Continutul se conserva mai bine decât intr-o forma agitata, aparent mai potrivita. Densitatea unor straturi reflexive, ale launtricului, si elevatia, densitatea topita in elevatia remarcabila a tonului, merg foarte bine impreuna si din bizara lor incrucisare se naste originalitatea necautata, absolut fireasca si curgatoare a acestor versuri capabile sa intrerupa o clipa, clipa de poezie, inertia sufletului.
Lucian Raicu, in revista România literara, 1977

„Propensiunii spre reflexivitate din precedentele volume i s-a substituit, in Somnul din somn, o tehnica speciala a selectarii detaliului percutant si a filtrarii lui prin senzatia constientizata, o arta sui-generis a inaltarii cu mijloace pur lirice a reprezentarilor sensibile la idee. Privelisti de toate zilele dobândesc prin transfigurarea artistica proprietati incantatorii, copacii, fructele, frunzele, pasarile raspândesc irizari de tarâm fantastic. În imaginatia Anei Blandiana viata este vis: vis intr-un alt vis, visat la rândul lui de catre cineva care e visat de catre un altul, si el visat – si tot astfel, la infinit. De aici si titlul: Somnul din somn. Prin absolutizare, poeta construieste viziunea unui univers himeric, aflat intr-un stadiu precreatural, existent doar ca pura posibilitate, ca nalucire difuza. Totul, in acest spatiu al increatului, e doar o parere, iluzie, proiectie a fantasmelor spiritului „
Dumitru Micu, in revista România Literara, 1982