„Ne apare acum inca mai limpede ca laconismul, atât de severele compactari de materie lirica, eliminari si contrageri sunt la Ana Blandiana reflexe ale unei determinari interioare: acea nedomolita sete de recluziune, de retragere, de inchidere in sine, resimtita, in Stea de prada, ca un impuls caruia nimic nu i se poate opune. Sa nu se vada aici un refuz al realului, al concretului vietii, fiindca nu este, ci o cautare dramatica, de o stapânita fervoare, a identitatii esentiale, a sinelui profund.”
Gabriel Dimisianu, in revista România literara, 1986


„[…] Daca lucrurile ar sta doar astfel, in frumusete, eufonie, solaritate de freamat pur, numai in alinturi, candori si plinatati, totul ar deveni nu atât monoton, cât fals. Adevarul este ca, razuind strat dupa strat palimpsestul, vom putea citi textul originar ca pe o monografie a nelinistii (nu Angst, ci inquietude). ,,Mi s-a spus sa te caut, / Nu sa te gasesc”, suna un final de poem al Anei Blandiana, iar Sensul (altfel, adica barbian, spus, drumul ,,dupa melci”) nu se lasa prins decât atât cât sa scape. (…) Sub ,,inzauatul argint” din cuvintele Anei Blandiana se ascunde adeseori, fragil dar ametitor, semnul de intrebare, dincolo de faldurile catifelate palpita nelinistea, incertitudinea, si ceea ce primeaza este tocmai vointa de exorcizare, sau, mai degraba, de estetizare a acestora.”
Dan C.Mihailescu, revista Ateneu, 1987